Cum pot fi eficientizate costurile de transport cu Regatul Unit ca urmare a Brexit-ului?

Cum pot fi eficientizate costurile de transport cu Regatul Unit ca urmare a Brexitului?

 

 

În data de 23 iunie 2016, locuitorii Marii Britanii au decis prin vot că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană (UE). Acest proces a fost demarat ieri, 29 martie 2017, prin semnarea scrisorii oficiale de ieșire din UE de către premierul britanic, scrisoare care a fost deja prezentată la Bruxelles. Se apropie, deci, un moment istoric, al cărui deznodământ ne influențează pe fiecare dintre noi.

 

Încă de la începutul anului trecut specialiștii dezbat pe toate părțile problema. Se încearcă găsirea unei soluții care să mulțumească toate părțile implicate.

 

Ce e de făcut în acest caz? Care ar fi consecințele unei astfel de decizii pentru românii din UK sau pentru cei de acasă? Cum ne vor fi influențate afacerile? Cu cât ne vor crește costurile? Sunt întrebări la care Colin Snead, CEO – ul ALLPACKA.com a încercat să răspundă, evident, din perspectiva industriei de logistică, industrie ce va fi lovită din plin după în urma Brexitului.

 

Vor reapărea taxele vamale, prețurile vor crește

 

Prin votul în favoarea excluderii din UE, procesul de trimitere sau de primire de colete din Marea Britanie se va complica considerabil. Acest fapt se va datora în primul rând procesului de vămuire, care va reapărea în noile condiții. Evident, nu discutăm aici doar despre colete, ci și despre bunurile și mărfurile care ies sau intră zilnic în Marea Britanie.

 

“Să ne imaginăm că cineva va dori să cumpere un produs de pe teritoriul britanic. Orice obiect cu o valoare mai mare de 80 de lei, care ar urma să fie trimisă în România, va fi supus taxelor vamale. Prin urmare, prețul final va crește considerabil.

Mergem mai departe cu exercițiul de imaginație: să presupunem că vom achiziționa un ceas de Amazon sau de pe Ebay, al cărui preț de achiziție este de 500 de lei. Acesta va mai crește pe parcurs, din cauză că va trebui plătit TVA-ul la intrarea în țară (100 de lei), plus taxe vamale între 2 și 5%. În loc de 500 de lei, va trebui să plătești 650 de lei pentru același ceas!”, declară Colin Snead.

 

Aceste calcule se vor face și la nivelul altor industrii. Pentru afacerile care exportă mărfuri și bunuri din Marea Britanie, spre exemplu, va fi destul de dificil să păstreze marja de profit. La rândul lor, business-urile din Regat care importau diverse din țări precum România, vor trebui să achite și ele taxe vamale.

 

Prin urmare, din punct de vedere economic nu ne va fi doar nouă greu, ci și britanicilor. Numai că ei susțin că își permit să suporte aceste inconveniente. Se prefigurează că Brexit-ul va fi extrem de costisitor pentru toată lumea.

 

Soluția ALLPACKA.RO pentru cei care vor să trimită / primească pachete

 

“Pentru că avem mulți clienți care folosesc serviciile noastre de curierat pentru sau din Marea Britanie, am gândit o soluție și mai ieftină pentru ca ei să-și poată desfășura activitatea cel puțin până în momentul în care decizia britanicilor va căpăta caracter oficial.“, spune managerul Allpacka.ro

 

Până în data de 15 aprilie, oricine poate profita de această ofertă, începând de la 84.57 Lei / colet pentru a trimite un pachet în UK, respectiv de la de la 127.43 Lei, pentru un import din Regat. 

 

Brexitul este o problemă reală, cu ale cărei consecințe ne vom confrunta cu toții. Între timp, nu ne rămâne decât să căutăm soluții pentru problemele ori situațiile ce pot apărea.